Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for Decembrie 2011

Am citit pe site-ul revistei www.dailybusiness.ro despre  „Sindromul sarbatorilor”,sindrom care incearca sa explice fenomenul magazinelor neancapatoare din preajma sarbatorilor, desi economia este in criza. Acest sindrom este descris ca fiind un fel de boala sociala care se manifesta in preajma sarbatorilor importante cum sunt Craciunul, Revelionul, Pastele.

Frustrarile de tot felul care se acumuleaza de-a lungului anului au nevoie sa fie compensate cumva.Companiile de marketing accentueaza existenta frustrarilor si evidentieaza compensarea lor prin cumparaturi. Se accentueaza ideea ca daca cumperi diverse produse, acestea te vor face fericit. Si de Craciun toata lumea „trebuie sa fie fericita”. Si cu cat cumparam mai mult cu atat vom fi mai fericiti.

Sunt de acord ca anumite nevoi care nu si-au gasit raspunsul in mod autentic au nevoie sa fie compensate cumva. Si cumparaturile pot sa aduca astfel de compensari. Insa sesizez existenta triunghiului dramatic care se joaca la greu.

Aud des la televizor in aceste zile expresia „ Sa aducem bucurie in sufletele lor…”. Observ o atitudine persecutorie din partea unora in a-i „face fericiti pe ceilalti”. Fara ca acesti „ceilalti” sa ceara ajutorul in vre-un fel neaparat.
Presiunea de a-i obliga pe oameni sa se bucure in preajma sarbatorilor este persecutorie. E ca si cum e ceva in neordine cu ei. Cei care sufera trebuie sa nu mai sufere. Ca cei care ii forteaza sa fie fericiti au nevoie sa se simta „oameni buni”.  Adica pozitia din care ei relationeaza este: „eu sunt ok, tu nu esti ok”.

In perioada Craciunului se manifesta la nivel social starea eului de parinte. Sunt foarte mult luate in considerare traditile.

Pare sa fie un fenomen de persecutie la adresa copilului nostru interior. O presiune sociala, mult mediatizata si promovata de companiile de marketing. Sa cumparam cadouri si sa oferim cadouri. Neaparat. Si presiunea e ca trebuie sa te bucuri, trebuie sa cumperi cadouri, trebuie sa primesti cadouri. Ideea este ca,  vrei nu vrei trebuie sa te bucuri, sa crezi in magie. E un fel de persecutie din starea de parinte a societatii catre starea de copil. Din copilul nostru simtim presiunea de a ne conforma acestor mesaje. De a actiona din copilul nostru adaptat. Cu atat mai mult cu cat reclamele intaresc aceasta presiune.

Sunt multe filme in aceasta perioada in care, pe de o parte unele persoane cred in Mos Craciun si in magia asociata cu acest eveniment, si pe de alta parte, persoane care nu cred in Mos Craciun, si nu se simt tocmai fericite. In mai toate filmele actiunea se petrece in jurul ideii ca cei care cred se dau peste cap sa ii determine pe cei care nu cred, sa creada. Evident, in final si necredinciosii se deschid si „se bucura” de magia descoperita.

E ca si cum un parinte are nevoia sa aiba impact asupra copilului si il forteaza sa se bucure, chiar daca acesta nu simte bucurie. Nu e acceptabil sa nu se bucure de „Magia Craciunului”. Nu exista nici un pic de respect sau intelegere la adresa acelui copil sau la adresa suferintei lui. Acest parinte seamana cu un parinte narcisic.

Sigur ca acesta este doar un punct de vedere. Sunt convinsa ca exista si alte modalitati de a percepe acest fenomen.  Daca aveti o perspectiva diferita sau daca aveti subiecte preferate despre care doriti sa scrieti si sa apara pe acest site va invit sa imi scrieti (analizatranzactionalabv@yahoo.com) si pot sa postez articolul vostru.

Am infiintat pe site categoria “Invitati” unde o sa postez articole de-ale colegilor in formare in Analiza Tranzactionala. Conditia pentru a posta aceste articole este sa folositi elemente din AT in explicarea fenomenelor despre care doriti sa scrieti.
Articolele vor sa fie un fel de „psihologie la microscop”, o intelegere a lumii prin prisma AT-ului. Alaturi de articole pot sa postez si o scurta descriere a voastra, date de contact, o fotografie .

Anunțuri

Read Full Post »

„Trei sunt lucrurile care ii fac pe oameni sa isi doreasca sa se schimbe.

Unul dintre ele este  acela ca si-au facut suficient rau. S-au lovit cu capul de acelasi prag de atatea ori incat s-au hotarat ca le ajunge. Au investit pentru atat de mult timp in aceleasi masini de joc automate fara sa castige nimic, insa sunt in sfarsit dispusi fie sa inceteze sa se mai joace, fie sa treaca la altele. Au dureri de cap. Ulcerul le provoaca sangerari. Au devenit alcoolici. Au decazut. Cersesc eliberarea. Isi doresc sa se schimbe.

Un alt lucru care ii face pe oameni sa isi doreasca schimbarea este un tip lent de disperare numit plictiseala sau “spleen”. Aceasta este situatia persoanei care trece prin viata spunand “Si ce?”. Este pregatita sa se schimbe.

Ce-l de-al treilea lucru care ii face pe oameni sa isi doreasca sa se schimbe este descoperirea neasteptata ca pot face acest lucru. Acesta este unul din efectele observabile ale Analizei Tranzactionale. Multe persoane care nu au aratat un interes deosebit catre schimbare au fost expuse Analizei Tranzactionale prin seminarii sau auzind despre ea din alta parte. Aceasta cunoastere a produs un entuziasm fata de noi posibilitati, care a dus la investigatii suplimentare si la o dorinta de schimbare crescanda.

Exista si genul de pacient care, desi sufera din cauza unor simptome ce il incapaciteaza, tot nu vrea sa se schimbe cu adevarat. Contractul lui de tratament spune: “Voi promite sa te las sa ma ajuti daca nu trebuie sa ma insanatosesc”. Totusi, aceasta atitudine negativa se schimba pe masura ce pacientul incepe sa vada ca exista cu adevarat un alt mod de a trai. O cunoastere functionabila a PAC face posibil ca adultul sa exploreze frontiere noi si interesante de viata, o dorinta care a existat intodeauna, dar care fusese ingropata sub povara lui NON-OK.” Preluat din “Eu sunt ok, tu esti ok”- Thomas A. Harris,  Editura Trei

Read Full Post »

Am inceput formarea in psihoterapie in anul al II- lea de facultate, stiind din gimnaziu ca dorinta mea este de a deveni psihoterapeut.

Mi-am inceput periplul psihoterapeutic cu un an de psihodrama, care a fost interesant deseori plin de umor, coeziv, fara a-mi gasi insa locul in aceasta scoala.

Apoi am inceput formarea in analiza existentiala si logopedie pentru 3 ani, demers pe care l-am finalizat cu certificarea de consilier. Acum stiam mai multe decat inainte, invatasem despre un sistem motivational coerent insa nu aveam inca acces la conexiuni  relationale.Nu primisem informatii despre reglarea relatiei terapeutice si despre utilizarea ei in intelegerea procesului clientului.

Apoi am inceput formarea in hipnoza si terapie eriksoniana , obtinand nivelul de psihoterapeut in supervizare. Aceasta formare mi-a facilitat accesul la multe tehnici pentru diferite simptome, insa nu mai mult decat atat. Inca nu aveam nici o paradigma pentru intelegerea dinamicii relatiei psihoterapeutice si aceasta lipsa devenea tot mai frustranta.

In 2003 am inceput trainingul in AT. Primisem recomandari pozitive despre trainer (John Parr). Am fost foarte multumita de cadrul in care se desfasura acest training, care acorda atentie atat aspectelor tehnice cat si relatiilor din grup, dinamicii si coeziunii. Trainingul AT se desfasura intr-o atmosfera stimulativa si primitoare, desi avea un numar mare de participanti. In sfarsit, gaseam raspunsurile pentru cautarile mele: o perspectiva clara asupra procesului terapeutic , o intelegere profunda asupra a originii problemelor psihologice si increderea ca oamenii se pot schimba si terapia ii poate sustine in aceasta directie.

Aportul AT-ului l-am resimtit si la nivel tehnic, am invatat cum sa diagnostichez fara sa etichetez oamenii, ci diagnosticul sa fie o modalitate de a obtine o intelegere profunda a originii problemei si a ceea ce ar putea fi util in prezent pentru a sustine persoana in a-si relua procesul de dezvoltarea a propriei identitati de acolo de unde a fost intrerupt.

Astfel am descoperit importanta unei evaluari corecte a starilor eului, tranzactiilor, pattren-ului de stroke-uri, structurarii timpului, jocurilor, racket-urilor, injonctiunuilor si deciziilor, driverelor si scenariului de viata. Am invatat cum sa leg aceste concepte pentru a descifra povestile pe care oamenii le poarta fara a fi constienti de ele si cat de utila este matricea transferentiala pentru a intelege dinamica relatiei terapeutice.

Identificand ceea ce nu functioneaza nu ofera si o solutie, dar furnizeaza indicii despre esecurile relationale din etapele timpurii ale vietii unei persoane. Astfel am invatat cum sa trasez un plan de tratament eficient, cu etape clare care sa includa ceea ce este necesar pentru ca oamenii sa poata gestiona acele esecuri si sa integreze respectivele experiente  in prezent.

In AT am gasit instrumente eficiente pentru a aduce in plan constient realitatea si a-i da un sens, proces care poate sustine persoana in a schimba pattern-urile distructive de relationare cu sine si ceilalti. Aceste pattern-uri limitau anterior potentialul de crestere al persoanei, am aflat informatii utile despre cum sa abordez aceasta situatie pentru a facilita inlocuirea lor cu modalitati noi, mai sanatoase de interactiune. Am invatat cum sa lucrez in interiorul structurii de ordin 2 pentru a forma noi pattern-uri intre P1 si C1 si pentru a recupera aspectele reprimate ale sinelui, deoarece integrarea permite oamenilor sa dezvolte capacitatea de a se bucura de viata in prezent.

Am descoperit ca drumul catre autonomie trece printr-o relatie terapeutica acordata si vindecatoare. De aceea, ca psihoterapeut, este foarte importanta crearea unui cadru securizant si continator si dezvoltarea unei relatii terapeutice cat mai adecvate nevoilor clientului.  Am descoperit valoarea si impactul pe care il au disponibilitatea si empatia, atasamentul si crearea unei legaturi care sa sustina o alianta buna pentru a crea conditiile in care persoana sa isi descopere propriul adevar . Am inteles faptul ca persoanele care vin in psihoterapie nu ne investesc cu puterea de a presupune ce e bine pentru ele, ci vin cu nevoia de a fi ascultate, de a fi invitate sa coopereze intr-un proces in care sa luam impreuna deciziile despre ceea ce ar fi cel mai terapeutic.

Consider ca acest training AT mi-a marcat profund traseul meu terapeutic si mi-a slefuit identitatea ca psihoterapeut relational. Sunt convinsa ca mediul ata de prielnic pe care l-au oferit comunitatile AT pentru experienta mea de crestere personala si profesionala, a avut un impact foatre puternic asupra optiunii mele de a deveni supervizor si formator AT, de a alege sa promovez aceasta paradigma.

AT-ul are pentru mine are la baza valori esentiale exprimate atat de elocvent prin cuvintele pline de inspiratie ale lui Shmukler (1991,pg 134), care mi-au influentat perceptia fata de rolul meu ca terapeut, formator si supervizor:” A lucra ca terapeut este o continua provocare in a ne explora si extinde ariile si zonele din noi confruntandu-ne cu o diversitate de probleme, conflicte complexe si procese dinamice constiente si inconstiente. Implicarea noastra in acest travaliu ne solicita la maxim, in permanenta resursele. Folosindu-ne de noi insine, ne descoperim slabiciunile si punctele tari si suntem determinati sa crestem si sa ne dezvoltam aspecte ale personalitatii. Suntem privilegiati sa avem o profesie care ne obliga sa traim cu o continua nevoie personala de a ne dezvolta
www.cezaradasu.ro

Read Full Post »

Despre-o veste minunată

Vine Crăciunul şi vreau să vă împărtăşesc ce înseamnă pentru mine acest eveniment, în speranţa că vă voi provoca să căutaţi în voi sensurile cele mai profunde pe care el le are pentru voi.
Iar pentru o dezvăluire cât mai autentică, îmi voi folosi toate resursele; mă refer la cele cinci perechi de cizme oarecum magice pe care, la fel ca orice alt om, le am în dotare. Magice – pentru că odată încălţată o anume pereche, începem să simţim, gândim şi acţionăm într-un anume fel. Doar oarecum magice – pentru că, deşi invizibile, aceste încălţări sunt cât se poate de reale prin efectele lor vizibile.

Încălţându-mi cizmele moi şi catifelate de Părinte Grijuliu, mă gândesc ce pot face pentru a aduce fericire altora la această sărbătoare. Ce cadouri să le dau celor dragi? Ce pot dona pentru cei mai puţin răsfăţaţi de soartă sau cum altfel pot aduce o contribuţie la acţiunile ce le sunt destinate?

Trec la cizmele sobre şi uşor ţepene de Părinte Normativ şi vă amintesc că adevărata esenţă a Crăciunului e una spirituală şi că n-ar fi cazul să ne îndepărtăm prea tare de la valorile sale intrinseci înspre cele materiale, transformând cu frenezie „perioada sfintelor sărbători” în „perioada sfintelor cumpărături”.

Îmi încalţ cizmele practice şi comfortabile de Adult şi îi citez pe oamenii de ştiinţă care spun că şi pre-creştinii aveau o mare sărbătoare în exact aceeaşi perioadă a anului în care acum se sărbătoreşte Crăciunul. Era celebrată tot o naştere, sau mai bine zis o renaştere: cea a soarelui, care după solstiţiul de iarnă începe să-şi extindă prezenţa pe cerul emisferei nordice a planetei noastre. Tot conform istoricilor, o mare parte din obiceiurile de Crăciun sunt moştenite, cu eventuale modificări, din acele festivaluri antice.

Din cizmuliţele de Copil Adaptat, bine curăţate şi fără urmă de zgârietură pe ele, îmi pregătesc deja hainele de mers la biserică în zilele de Crăciun, caut cărticica de colinzi să mă asigur că le mai ştiu versurile şi fac curăţenie lună în casă, să ştie Moşu’ că am fost cuminte şi poate veni liniştit cu cadouri.

Iar când îmi iau cizmuliţele de Copil Liber, cele viu colorate şi călduroase, eheee, atunci să te ţii veselie! Mirosul de brad, trosnetul lemnelor în soba de la bunica, râsetele de la masa cu marea mea familie, gustul prăjiturilor cu nucă, scârţâitul paşilor pe zăpadă, colindele cântate în gura mare – uneori cu modificări spontane şi mai puţin ortodoxe, doar din spirit de joacă – toate se îmbină pentru mine în ceea ce se numeşte magia Crăciunului.

Şi-uite aşa am folosit toate încălţările de care vă spuneam. Am păstrat un mic truc pentru final: cu cizmele de Adult în picioare şi cu cipilica de Copil Liber pe cap, roşie cu moţ alb, vă mărturisesc că nu trebuie să fii copil ca să crezi în magia acestei sărbători. Pentru că orice naştere este o minune deplină – fie ea naşterea soarelui, a Mântuitorului, a unui om sau a unui zâmbet pe faţa celor de lângă tine.

  Sunt Cristina Pop, psihoterapeut în devenire, pasionată de analiza tranzacţională, mereu curioasă de  poveştile   personale ale oamenilor, puternic ataşată de sentimentul de uimire în faţa tainelor vieţii. Din când în când scriu despre astfel de subiecte pe blogul meu.

Read Full Post »